Soluții și tratamente
Tratează din timp. Evită agravarea roșeții
Pentru că roșeața are atât de multe simptome și te poate afecta în multe moduri, medicul dermatolog îți poate oferi un tratament specific pentru nevoile pielii tale.
Soluții și tratamente
Pentru că roșeața are atât de multe simptome și te poate afecta în multe moduri, medicul dermatolog îți poate oferi un tratament specific pentru nevoile pielii tale.
Nu ești sigură ce îți provoacă apariția roșeții? Numeroși factori interni și externi pot fi cauza, de la stres sau un dezechilibru hormonal, la emoții puternice sau mâncăruri condimentate, băuturi calde sau expunerea la soare. Chiar dacă te străduiești să ai o rutină de îngrijire corectă și un stil de viață care să o reducă, rezultatele nu sunt pe măsură?
Atunci când te confrunți cu simptomele pielii cu roșeață cel mai bine este să consulți un medic dermatolog. Doar el îți poate diagnostica în mod corect problema, în funcție de istoricul tău medical și de obiceiurile tale zilnice. Și doar având o evaluare exactă poți avea grijă de pielea ta corespunzător.
De asemenea, un tratament medical adaptat nevoilor tale, încă din fazele incipiente ale roșeții, poate limita evoluția ei, reducându-i întinderea, intensitatea sau apariția altor simptome asociate.
Există deja un număr mare de tratamente în funcție de severitatea si persistența simptomelor rozaceei. Cu o monitorizare atentă, este posibil să atenuezi roșeața și să îți îmbunătățești calitatea vieții.
Pentru a-ți completa rutina de îngrijire cu produse dermatocosmetice, există atât tratamente medicamentoase, cât și proceduri dermatologice care pot ajuta pielea cu roșeață.
Pentru că roșeața pielii are atât de multe simptome și te poate afecta în multe moduri, medicul dermatolog îți poate oferi un tratament împotriva rozaceei specific pentru nevoile tale. Fie ca este vorba despre un tratament medicamentos sau de o intervenție, trebuie întotdeauna să le urmezi la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist.
Obiectivele principale ale tratamentelor orale sau locale sunt de a îmbunătății aspectul pielii și de a-i reda confortul, împiedicând evoluția simptomelor sau măcar ajutând la limitarea lor. Aceste tratamente funcționează prin constricția vaselor de sânge pentru a preveni înroșirea sau pentru a elimina papulele, pustulele, inflamația sau roșeața. Dar trebuie să ai răbdare, pentru că îmbunătățirile pot apărea în săptămâni sau chiar luni de tratament.
Tratamentul topic include acid azelaic si antibiotice, ambele având efect anti-inflamator.
Acesta se bazează, de obicei, pe antibiotice. Pastilele acționează mai rapid decât tratamentele locale și au aceeași funcție anti-inflamatorie. Tetraciclina este un medicament comun pentru rozaceea oculară. Iar pentru cazuri severe de rozacee, poate fi administrat izotretinoin, sub atenta supraveghere a medicului.
Dacă tratamentul medicamentos nu are rezultatele scontate, dermatologul tău îți poate recomanda proceduri care pot include terapia cu lumină polarizată sau chiar intervenția chirurgicală, pentru cazurile severe.
Astfel de tratamente pot reduce inflamarea vaselor de sânge și a venelor păianjen, redându-i pielii culoarea naturală, uniformă. Iar efectele secundare sunt minime, în cele mai multe dintre cazuri.
Pentru a corecta deformarea nasului din cauza rozaceei severe, intervenția chirurgicala poate fi cea mai bună opțiune. Excesul de piele este îndepărtat cu ajutorul laserului, iar zona este redefinită. Dar și aici doar medicul specialist poate fi cel care recomandă o astfel de procedură.