REGULAMENTUL OFICIAL al CAMPANIEI Atoderm Intensive Balsam, Facebook noiembrie 2022
Secţiunea 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI, ALTE PRECIZĂRI PRELIMINARE:
(1) Organizatorul campaniei este NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Calea Griviței 82-98, clădirea The Mark, et 2, sector 1, București, România, înregistrată la A.N.S.P.D.C.P. ca Operator de date cu caracter personal sub numărul: 16015, numită în cele ce urmează „Organizatorul”.
(2) Acest regulament oficial este întocmit şi este făcut public conform legislaţiei aplicabile în România. Decizia de derulare a Campaniei, conform regulilor din prezentul Regulament oficial, este finală şi obligatorie pentru toţi participanţii care se înscriu în Campanie, numiţi în cele ce urmează “participanții”.
(3) Regulamentul este disponibil pentru orice solicitant în mod gratuit pe perioada de desfăşurare a Campaniei, pe pagina www.bioderma.com.ro/campanii, dar şi prin solicitare scrisă trimisă prin mesaj privat pe pagină, prin email la adresa bioderma@ro.naos.com , sau prin scrisoare recomandată trimisă pe adresa Organizatorului, cu menţiunea: “pentru Campania Atoderm Intensive Balsam, Facebook”.
(4) Potrivit liberei decizii a Organizatorului, Campania poate fi mediatizată în scopul informării publicului, inclusiv prin intermediul unor materiale publicitare şi/sau cu rol informativ. Informaţiile pe care astfel de materiale le pot conţine vor fi interpretate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament oficial.
(5) Participarea la prezenta Campanie nu presupune nicio taxă de participare sau vreun alt aport în bani; aceasta se face în mod gratuit pentru toţi participanţii ce îndeplinesc regulile de participare, pe toată durata campaniei.
(6) Prin înscrierea în campanie, participanții sunt de acord ca societatea NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L. să proceseze datele lor personale în scopuri statistice și pentru acțiuni de marketing direct și să primească materiale informative de la NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L.
(7) Participantul poate revoca în orice moment consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal printr-o notificare scrisă către NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L. sau prin e-mail la adresa dataprotection@ro.naos.com
(8) Prin înscrierea în campanie, participanții sunt de acord ca societatea NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L. să utilizeze fotografiile și înregistrările (”imaginile”) postate de aceștia pe pagina Bioderma România (dacă vor înscrie imagini), pentru repostarea lor pe pagina sa de Facebook, și/sau să le folosească în acțiuni de marketing.
(9) Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica Regulamentul, respectând condiţiile legale şi făcând publicitatea necesară în legătură cu o asemenea potenţială modificare. Modificarea îşi produce efectele de la data publicării informaţiilor care o anunţă pe pagina de Internet Bioderma Facebook sau pe website.
Secţiunea 2. TERITORIUL, LOGISTICA ŞI DURATA DE DESFĂŞURARE A CAMPANIEI:
(1) Campania este organizată exclusiv pe teritoriul României, se derulează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial și este organizată în perioada 11.11.2022 – 18.11.2022, inclusiv.
(2) Toate premiile acordate în cadrul acestei campanii trebuie revendicate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial, în caz contrar nu mai sunt datorate de către Organizator.
Secţiunea 3. CONDIŢII DE PARTICIPARE LA CAMPANIE:
(1) Campania se adresează tuturor persoanelor fizice majore, cetăţeni rezidenţi în România, care acceptă şi respectă termenii şi condiţiile prezentului Regulament Oficial.
(2) Nu pot participa la această campanie angajaţii societăţii NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L., precum şi membrii familiilor acestora.
(3) Organizatorul îşi rezervă dreptul de a înlătura orice tentativă de fraudă prin restricţionarea accesului de participare la această campanie persoanelor care încearcă să fraudeze. Orice persoană care încearcă să fraudeze va fi descalificată şi va pierde dreptul de a participa la campanie, pe toată durata de desfăşurare.
(4) Se înţelege prin tentativă de fraudă inclusiv crearea de conturi multiple şi înscrierea acestora în campanie.
(5) Participarea la această campanie presupune cunoaşterea şi acceptarea integrală, expresă şi neechivocă a prezentului Regulament Oficial.
Secţiunea 4. DESCRIEREA ŞI MECANISMUL DE DESFĂŞURARE A CAMPANIEI:
(1) Campania se desfăşoară prin intermediul paginii oficiale de Facebook Bioderma, pe wall.
(2) Înscrierile în campanie se pot face doar în perioada menționată.
(3) Înscrierile în campanie se vor face în mod automat prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de către participanţi:
a. Să fie deja/să devină, prin intermediul acestei campanii, fani ai paginii Bioderma pe Facebook.
b. Să posteze comentariu la postarea care anunță concursul, conform temei enunțate pe pagină de administrator, și să dea tag unui prieten care are cont pe Facebook.
c. Nu se acceptă comentariile care nu sunt relevante pentru temă. În cazul în care vor fi postate şi fotografii, acestea trebuie să respecte tema şi să fie originale, dar şi să aparţină persoanei care le postează. Nu se acceptă fotografiile copiate de la alţi participanţi.
d. Înscrierile în campanie se vor face exclusiv în intervalul menționat şi doar la postarea cu mențiunea “GIVEAWAY” publicată de Administratorul paginii.
e. La finalul perioadei menționate pentru fiecare etapă, nu se vor mai putea face înscrieri. Orice înscriere după această dată nu va fi considerată valabilă pentru tragerea la sorţi.
f. Orice altă înscriere pe pagină, prin mesaj privat ori sub altă formă nu va fi luată în considerare.
g. Ulterior, persoanele care vor primi premiile se angajează să revină cu un review despre produse pe pagina de Facebook în maxim o lună de la data primirii coletului prin curier.
(4) Desemnarea câștigătorilor se va face prin tragere la sorţi, aceasta va avea loc în termen de 7 zile de la finalizarea înscrierilor.
(5) Lista care va intra în tragerea la sorţi va conţine numele tuturor participanţilor care în intervalul menționat au postat un comentariu sau un comentariu și au dat tag ce respectă regulile menţionate în prezentul regulament. Ordinea cronologică în care sunt făcute înscrierile va fi ordinea numerelor din lista ce va intra în tragerea la sorţi. Astfel, primul participant înscris cu o participare validă va avea numărul 1 în lista pentru tragerea la sorţi.
(6) Vor fi acordate în total 30 de premii pe durata întregii campanii.
(7) Pentru validare, persoanele extrase trebuie să păstreze postarea până la finalizarea şi să trimită prin mesaj privat pe pagină sau pe email la bioderma@ro.naos.com următoarele date de identificare: nume și prenume conform CI, adresă completă de domiciliu sau adresa pentru expedierea produsului (inclusiv cod poștal), numărul de telefon (pentru a putea fi contactați de către firma de curierat în vederea livrării) și nr. etapei în care au fost extrase.
(8) În cazul în care vreuna dintre persoanele extrase nu va răspunde în termen de 10 zile calendaristice trimiţând prin mesaj privat sau pe email la adresa bioderma@ro.naos.com toate datele de identificare, atunci se va extrage o rezervă care trebuie să trimită datele pentru validare în termenul menționat anterior şi să îndeplinească toate condiţiile mai sus menţionate.
(9) La fel se va proceda şi în cazul în care participantul nu poate fi validat pentru că nu întruneşte condiţiile de participare la campanie conform prezentului regulament.
(10) Expedierea premiilor se va face de către Organizator până la data de 15.12.2022, inclusiv. Costul expedierii cade în sarcina acestuia integral.
(11) Persoanele care nu trimit datele solicitate în termenul specificat în regulament pentru a fi validate sau cele care nu pot fi validate pentru că nu îndeplinesc condiţiile prezentului regulament pierd premiul şi nu pot solicita compensarea acestuia sub nicio formă.
(12) În cazul în care vor rămâne premii neacordate pentru că nu vor putea fi validate persoanele extrase, se va face câte o nouă extragere până la data de 10.12.2022. În cazul în care vor rămâne premii neacordate, acestea rămân în posesia Organizatorului, care va dispune de ele conform intereselor sale.
(13) Persoanele extrase vor fi anunţate pe wall, prin comentariu la postarea de concurs. După expirarea termenului mai sus menționat, acestea nu vor mai putea solicita validarea.
Secţiunea 5. REGULI DE PARTICIPARE LA CAMPANIE:
(1) Nu se vor lua în considerare şi nu se vor califica în campanie acei participanţi care: NU respectă regulamentul şi regulile de înscriere în campanie, dar şi politica generală a companiei privind comunitatea de pe pagina Bioderma Facebook.
(2) Nu se vor lua în considerare acele date trimise de participanţi care au conţinut obscen, defăimător, ameninţător, pornografic, de hărţuire sau care încalcă vreo lege, iar participanţii vor fi descalificaţi din campanie sau chiar li se va restricţiona accesul pe pagină.
(3) Nu se vor lua în considerare acele acţiuni care nu se încadrează în condiţiile prevăzute în prezentul regulament.
(4) Materialele postate pe pagina Bioderma, în campanie şi în afara campaniei, NU trebuie să conţină: poze/informaţii ale altor produse decât cele din portofoliul BIODERMA; arme, alcool, nuditate, jocuri de noroc, ţigări, poze de pe Internet, poze ale căror drepturi de autor aparţin altor persoane.
Secţiunea 6. PREMIILE:
(1) În cadrul acestei campanii vor fi oferite 30 de seturi Atoderm, formate din: 1x Atoderm Intensive Balsam 200 ml, 1 Balsam buze atoderm 15ml, 1 portfard, câte unul pentru fiecare persoană extrasă și validată.
(2) Expedierea premiilor către persoanele extrase și validate se va face exclusiv pe teritoriul României.
(3) Persoanele extrase și validate ca fiind câștigătoare în cadrul acestei campanii NU au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani a premiilor sau de a le schimba cu alte bunuri şi nici să solicite schimbarea parametrilor/ caracteristicilor premiilor sau să le cedeze altor persoane; dacă acestea doresc să renunţe la premiu, atunci Organizatorul va dispune de premiu conform intereselor sale.
(4) Pe durata campaniei, fiecare participant are dreptul să poată câștiga un singur premiu, iar regula se aplică şi persoanelor care au aceeaşi adresă şi/sau sunt membrii aceleiaşi familii.
(5) Valoarea totală estimativă a premiilor acordate în prezenta campanie este de 3585 lei (la aceasta se adaugă costul pentru expedierea prin curier).
(6) Premiile individuale oferite în prezenta campanie nu depăşesc suma de 600 de RON/ bucată. Acestea nu sunt subiect de impozit pe venit. Imaginile au titlu de prezentare.
Secţiunea 7. ÎNCETAREA ÎNAINTE DE TERMEN A CAMPANIEI:
(1) Campania poate înceta înainte de termen în cazul în care Organizatorul decide acest lucru, încetarea va deveni efectivă din momentul în care este anunţată.
(2) Campania poate înceta înainte de termen în cazul apariţiei unui eveniment ce constituie forţă majoră, inclusiv în cazul imposibilităţii Organizatorului de a continua Campania. Situaţiilor avute în vedere de acest aliniat le sunt asimilate şi actele de putere publică ale unei instanţe competente sau ale altei autorităţi publice competente.
(3) În situaţiile avute în vedere în Secţiunea 7, Organizatorul nu are nicio obligaţie către Participanţi, cu privire la returnarea unei sume băneşti sau plata unei sume băneşti cu titlu de despăgubire sau altele asemenea. Încetarea înainte de termen a campaniei urmează a fi adusă la cunoştinţa publică în modalităţile prevăzute în prezentul regulament.
Secţiunea 8. LITIGIILE ŞI LEGEA APLICABILĂ:
(1) Eventualele litigii apărute între Organizator, pe de o parte, şi Participanţi, pe de altă parte, se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care această cale nu este posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti române competente de la sediul Organizatorului.
(2) Organizatorul este îndreptăţit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii sau imaginea Organizatorului.
(3) În cazul în care sunt identificate persoane care au influenţat sau facilitat primirea de foloase necuvenite, Organizatorul are dreptul de a cere urmărirea în instanţă a respectivelor persoane, pe baza dovezilor existente.
Secţiunea 9. RESPONSABILITATE:
(1) Organizatorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru: corectitudinea datelor înregistrate de participanţi pe pagina de Facebook Bioderma sau pentru eventualele cheltuieli suplimentare suportate de către participanţi în legătură cu această campanie.
(2) Organizatorul nu este responsabil pentru eventualele defecţiuni tehnice ce apar independent de voinţa acestuia, defecţiuni care pot conduce la întreruperea funcţionării canalului de înscriere la campanie (platforma Facebook – pagina Bioderma). În eventualitatea unei astfel de întreruperi, înscrierile se vor relua după remedierea defecţiunilor.
(3) NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L. nu are nicio asociere cu Facebook. Acesta nu sponsorizează, administrează sau promovează în niciun fel produsele Bioderma şi/sau prezenta campanie.
Secţiunea 10. PROTECŢIA DATELOR PERSONALE:
(1) Prin prezentul Regulament Oficial, Organizatorul se obligă să respecte prevederile privind protecţia datelor cu caracter personal, respectiv ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE („GDPR"), aplicabil începând cu 25 mai 2018.
(2) Organizatorul acţionează în calitate de operator conform GDPR în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților care se înscriu în Campanie. Prelucrarea datelor cu caracter personal colectate şi utilizate în contextul organizării şi desfăşurării Campaniei vor fi guvernate de regulile descrise în acest Regulament.
Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal sunt prelucrate în următoarele scopuri (temeiul juridic specific al prelucrării a fost adăugat între paranteze atunci când se detaliază scopul prelucrării datelor cu caracter personal: consimțământ în conformitate cu art. 6 ( I ) (a) din GDPR, obligația legală a operatorului în conformitate cu art. 6 (1) (c) din GDPR şi interese legitime în conformitate cu art. 6 (1 ) (f) din GDPR):
a) organizarea şi desfășurarea Campaniei şi acordarea premiilor persoanelor extrase, utilizarea datelor cu caracter personal ale persoanelor extrase în scopuri promoționale şi publicitare în legătură cu selecția şi anunțarea persoanelor extrase, transmiterea de comunicări comerciale, cum ar fi oferte cu privire la produsele Organizatorului, invitații de a participa la concursuri, loterii publicitare, chestionare sau sondaje şi alte comunicări similare (consimțământul persoanelor vizate);
b) publicarea numelor persoanelor extrase şi a premiilor acordate (obligația legală a Organizatorului);
c) soluţionarea oricăror plângeri în legătură cu organizarea şi desfăşurarea Campaniei şi acordarea premiilor; punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului pentru apărarea în instanță şi/sau alte proceduri judiciare sau administrative, inclusiv investigarea eventualelor încălcări, realizarea diverselor raportări, analize şi studii statistice cu privire la campaniile de marketing organizate şi succesul acestora (interesul legitim al Organizatorului);
d) activități de arhivare, dacă sunt cerute de legislaţie (obligaţia legată a Organizatorului).
În cazul în care consimțământul persoanelor vizate constituie temeiul juridic pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, persoanele vizate au dreptul de a-şi retrage acest consimțământ în orice moment. În cazul în care persoanele extrase îşi retrag consimțământul pentru prelucrarea Datelor cu Caracter Personal în scopuri promoționale şi publicitare, Organizatorul va înceta respectiva prelucrare fără a afecta însă alte operațiuni de prelucrare ale datelor cu caracter personal care se fac în baza altor temeiuri juridice. Participanții care refuză să comunice sau îşi retrag consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal necesare pentru participarea în Campanie nu vor fi eligibili să participe şi să primească premiile oferite.
Sursa şi destinatarii datelor cu caracter personal
Organizatorul poate dezvălui datele cu caracter personal către:
• partenerii săi, acționând fie ca operatori, fie ca persoane împuternicite, notarilor publici / avocaţilor desemnați să acorde asistență pentru organizarea şi desfăşurarea Campaniei;
• furnizori ai serviciilor aferente activităţilor de marketing - agenții de marketing, societăți de furnizare a serviciilor de e-mail marketing;
• furnizori de servicii de curierat, telefonie mobilă,
• autorităţi publice sau alte categorii de destinatari, dacă dezvăluirea are la bază un temei juridic adecvat (cum ar fi o obligație legală, consimțământul sau interesul legitim).
Durata de păstrare a datelor
Păstrarea datelor cu caracter personal cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retenţia datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile.
Spre exemplu, datele cu caracter personal colectate pentru scopul Campaniei vor fi stocate pe durata acesteia, plus o perioadă suplimentară de minim 3 ani (cât este termenul de prescripţie pentru acțiunile în justiţie). Cu privire la datele persoanelor extrase pentru care există diverse obligații de raportare şi plată a taxelor şi impozitelor, aceste vor fi păstrate pentru întreaga perioadă de arhivare conform regulilor financiar contabile.
Drepturile persoanelor vizate
Persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi:
a) Dreptul de acces: persoanele vizate au dreptul de a obţine de la Operator confirmarea că prelucrează datele lor cu caracter personal, precum şi informaţii privind specificul prelucrării cum ar fi: scopul, categoriile de date cu caracter personal prelucrate, destinatarii datelor, perioada pentru care datele sunt păstrate, existența dreptului de rectificare, ştergere sau restricționare a prelucrării. Acest drept le permite să obțină gratuit o copie a datelor cu caracter personal prelucrate, precum şi contracost orice copii suplimentare;
b) Dreptul de rectificare a datelor: persoanele vizate au dreptul de a solicita modificarea datele lor cu caracter personal incorecte ori, după caz, completarea datelor care sunt incomplete;
c) Dreptul la ştergere: persoanele vizate au dreptul de a solicita ştergerea datelor lor cu caracter personal atunci când:
• acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate şi se prelucrează;
• și-au retras consimţământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal şi Operatorul nu le mai poate prelucra pe alte temeiuri legale;
• datele cu caracter personal sunt prelucrate contrar legii;
• datele cu caracter personal trebuie şterse conform legislației relevante.
d) Retragerea consimţământul şi dreptul de opoziţie: persoanele vizate au dreptul de a-și retrage oricând consimţământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal prelucrate pe bază de consimţământ. De asemenea, se pot opune oricând prelucrărilor pentru scop de marketing, inclusiv profilărilor efectuate în acest scop, precum şi prelucrărilor bazate pe interesul legitim al Operatorului, din motive care ţin de situaţia lor specifică.
e) Restricționare: persoanele vizate au dreptul de a solicita restricţionarea prelucrării datelor în următoarele situații:
• în cazul în care contestă corectitudinea datelor cu caracter personal, pentru o perioadă care îi permite Operatorului să verifice exactitatea datelor în cauză;
• în cazul în care prelucrarea este ilegală, iar persoanele vizate se opun ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
• în cazul în care Operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoanele vizate le solicită pentru o acţiune în instanţă;
• în cazul în care persoanele vizate s-au opus prelucrării, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale Operatorului prevalează asupra drepturilor lor în calitate de persoană vizată.
f) Dreptul la portabilitate: în măsura în care se prelucrează datele cu caracter personal prin mijloace automate, persoanele vizate au dreptul să solicite Operatorului furnizarea datele lor cu caracter personal într-o formă structurată, utilizată frecvent şi care poate fi citită în mod automatizat (spre exemplu: în format CSV). Dacă persoanele vizate solicită acest lucru, Operatorul poate să transmită datele cu caracter personal unei alte entităţi, dacă este posibil din punct de vedere tehnic.
Pentru exercitarea drepturilor menționate mai sus, persoanele vizate pot contacta Operatorul utilizând următoarele date de contact:
Email: dataprotection@ro.naos.com
Adresa de Corespondență: NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L., Str. Polonă, nr. 68-72, Polonă 68 Business Center, etaj 1, sector 1, cod poștal 010505, Bucureşti, România.
Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea de supraveghere: persoanele vizate au dreptul de a depune o plângere la Autoritatea de supraveghere a prelucrării datelor în cazul în care consideră că le-au fost încălcate drepturile:
Autoritatea Naţională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Adresa de Corespondență: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru, nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, România. Email: anspdcp@dataprotection.ro
Secţiunea 11. DISPOZIŢII FINALE:
(1) Prezentul regulament reprezintă un set de condiţii minimale pe care participanţii la campanie trebuie să le îndeplinească pentru a fi consideraţi eligibili şi pentru a participa la prezenta campanie.
(2) Eventualele cazuri neprevăzute în prezentul regulament se vor soluţiona prin decizii ale Organizatorului, acestea fiind obligatorii pentru participanţi.
(3) Orice corespondenţă purtată pe platforma electronică în cadrul campaniei şi care este de natură să încalce sau să fie contradictorie cu prevederile Regulamentului oficial este considerată nulă şi neavenită, neputând avea caracter probant.
(4) Eventualele contestaţii legate de derularea Campaniei se vor putea trimite pe adresa Organizatorului sau pe email la bioderma@ro.naos.com, până la data la care acest regulament produce efecte. După această dată, Organizatorul nu va mai lua în consideraţie nicio contestaţie.
(5) Contestaţiile trebuie să fie făcute în scris şi să fie însoţite de documente care să justifice acest demers, în caz contrar Organizatorul le va respinge, fără vreo altă formalitate.
(6) După expirarea termenului de depunerea a contestaţiilor, aşa cum este precizat mai sus, Organizatorul nu va mai lua în consideraţie nicio contestaţie, aceasta fiind considerată tardivă.
(7) Contestaţiile care respectă termenii şi condiţiile de mai sus vor primi un răspuns din partea Organizatorului în termen de 30 de zile lucrătoare de la data trimiterii. Decizia Organizatorului va fi definitivă pentru contestatar.
Bucureşti
NAOS SKIN CARE ROMÂNIA S.R.L.
_______________________________
Prin: Roxana Clara Ștefan-Negulescu
Business Unit Manager
Florina Andreea Puiu
Marketing Manager
Iulia Viiroșeanu
Finance and Administration Manager