Igienizarea mâinilor este unul dintre cele mai importante acțiuni care ne ajută să ne păstrăm sănătatea și opresc răspândirea microbilor. Foarte multe boli se transmit prin mâini murdare, de la viroze banale, la infecții grave, ca de exemplu: hepatită A, meningită, gripă și majoritatea infecțiilor care dau diaree. La copiii mici, la cei în vârstă și la cei cu imunitatea scăzută, infecții aparent banale pot să producă complicații serioase.

Igienizarea mâinilor previne răspândirea infecțiilor pentru că:

  • microbii de pe mâinile murdare ajung pe mâncare și în băuturi și îi îmbolnăvesc pe cei care le consumă
  • ne atingem frecvent fața, gura, ochii și nasul, iar acestea sunt porți de intrare pentru microbi
  • atingem multe obiecte, suprafețe, jucării, de unde ajung pe mâinile altor oameni, putând să îi îmbolnăvească

Cu toate că a trecut mult timp de la mijlocul secolului 19 când s-a descoperit că principala cale de transmitere a bolilor infecțioase este prin mâini murdare, la nivel global doar 19% din oameni se spală pe mâini cu apă și săpun după ce folosesc toaleta. ¹

S-au implementat programe de educare pentru conștientizarea importanței igienizării mâinilor și au avut efecte spectaculoase:

  • reducerea bolilor diareice cu până la 40% ¹
  • reducerea riscului transmiterii infecțiilor respiratorii cu 16% ²
  • reducerea zilelor de absență de la școală a copiilor de școală primară ³
  • reducerea infecțiilor gastrointestinale la pacienții cu SIDA cu 58%

Prevenind infectările se reduce și nevoia tratamentelor cu antibiotice, ceea ce poate contribui la prevenirea rezistenței la antibiotice, o problemă gravă cu care ne confruntăm și care este în expansiune. Atenția acordată menținerii mâinilor curate previne infectarea cu germeni rezistenți la antibioticele uzuale, dificil de tratat.

Un gest simplu, ușor de inclus în rutina noastră, are surprinzător de mult impact pozitiv asupra stării de sănătate individuale și publice.

Bibliografie:

1. Freeman MC, Stocks ME, Cumming O, Jeandron A, Higgins JPT, Wolf J et al. Hygiene and health: Systematic review of handwashing practices worldwide and update of health effects. Trop Med Int Heal 2014; 19: 906–916.

2. Rabie T and Curtis V. Handwashing and risk of respiratory infections: a quantitative systematic review. Trop Med Int Health. 2006 Mar;11(3):258-67.

3.  Wang Z, Lapinski M, Quilliam E, Jaykus LA, Fraser A. The effect of hand-hygiene interventions on infectious disease-associated absenteeism in elementary schools: A systematic literature review. Am J Infect Control 2017; 45: 682–689

4. Huang DB, Zhou J. Effect of intensive handwashing in the prevention of diarrhoeal illness among patients with AIDS: a randomized controlled study. J Med Microbiol. 2007;56(5):659-63.

 

Dr. Loredana VASILE

Medic primar alergologie-imunologie